Synthia

Flora Lechner și Cristina-Sorina Stângaciu

07.09.2023

Industria auto are o semnificație aparte în Timișoara și în România, care se situează pe locul 4 în topul producției auto din Comunitatea Economică Europeană. În timp ce industria este adesea privită din perspective economice și inginerești, relația om - automobil este una dintre cele mai vechi și mai intime din tehnologia modernă. Dincolo de eficiență, mașinile servesc ca stimulent pentru design, industria auto promovând inovații precum procesarea video pentru conducere autonomă, sisteme de timp-real încorporate și senzorii inteligenți.

„Synthia” este o instalație care explorează dinamicile designului și controlului în relația dintre oameni și mașini. ”Synthia” este dotată cu senzori pentru interacțiune și comunicare cu vizitatorii săi, care îi pot explora geneza creativă prin videoclipuri, imagini și text. Echivalând senzorii din vehiculele autonome cu simțurile umane, ”Synthia” atrage atenția asupra semnalelor care se transmit între noi oamenii și instrumentele noastre, creând corpuri hibride și simțuri protetice. Portretizarea structurii mașinii ca un corp uman muscular antropomorfizează mașinile, recunoscând totodată aspirația umană spre atribute ale automobilelor.

Recurgând la fabulație materială pentru a reîntrebuința acești senzori auto - inițial proiectați pentru comercializare și optimizare - ”Synthia” semnalează că designul și relația noastră cu mașinile ar putea fi foarte diferite.

Videoclip complet: Synthia. Prin amabilitatea designerului
Bio(s)

Flora Lechner este o practiciană interdisciplinară care combină arta, designul și performance-ul pentru a observa relațiile de putere dintre corpuri, obiecte și spații. Este interesată în mod deosebit de tendința umană și creativă de a căuta perfecțiunea divină.

Cristina Sorina Stângaciu este lector și inginer cercetător în Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației la Universitatea Politehnica Timișoara. Aria sa de cercetare include sisteme hardware-software integrate și timp-real, Internetul obiectelor și gestionarea energiei în dispozitivele încorporate.

Credite

Senzorii încorporați au fost dezvoltați la laboratorul de cercetare DSPLabs din cadrul Departamentului Calculatoare și Tehnologia Informației de la Universitatea Politehnica Timișoara, în colaborare cu Mihai Micea, Valentin Stângaciu, Răzvan Cioargă, Bogdan Simion, Andrei Ionescu, Victor Alexandru Toporan, Roberta Georgiana Izabela Tomegea, Daniel Prejban, Ștefan Chisăliță.