Reflecții despre programarea unui proces

Programul Bright Cityscapes este rezultatul unei colaborări unice între Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și centrul cultural independent FABER. În acest interviu, coordonatoarele generale ale proiectului, Loredana Gaiță (UPT) și Oana Simionescu (FABER), sunt acompaniate de curatoarea Martina Muzi. Ele reflectează asupra modului în care condițiile în care a apărut programul - colaborarea și setea de cunoaștere - au determinat evoluția și rezultatele acestuia, care urmăresc extinderea noțiunii de design în Timișoara.

Complexitatea creativă și colaborativă a programului Bright Cityscapes nu este ceva ce Timișoara a experimentat înainte. Cum a apărut acest program?

Loredana Gaiță: Programul Bright Cityscapes a fost conceput pentru a dezvolta o perspectivă proaspătă asupra orașului. De asemenea, realizarea programului în sine este rezultatul unei modalități diferite de a privi orașul.

Cu un an înainte ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii 2023, s-a observat o absență notabilă a entităților locale capabile să întreprindă un program la scară largă precum Bright Cityscapes. Curatorii responsabili pentru Capitala Culturală au căutat să umple acest gol inițiind o colaborare între Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) și FABER. A fost o soluție ideală a problemei, implicând o instituție capabilă să susțină un astfel de program, în timp ce exploata și expertiza și energia creativă locală esențiale pentru a insufla proiectului excelență artistică.

Colaborarea a funcționat nu numai datorită sinergiilor instituționale. Bright Cityscapes a fost alimentat de necesitatea de a dezvolta o înțelegere a Timișoarei contemporane. Atât eu, cât și Oana, suntem arhitecte și ne-am implicat în numeroase inițiative civice și culturale în oraș, ceea ce ne-a oferit o conștientizare acută a dezvoltării și a nevoilor sale presante. Bazându-ne pe această experiență, am înțeles imediat că pentru a cultiva o înțelegere mai profundă a orașului trebuie să mergem dincolo de miturile și impresiile locale. Dezvoltarea cunoștințelor științifice și statistice - prin cercetarea lui Norbert Petrovici - a devenit fundamentală, nu numai pentru a aduce publicul mai aproape de proiect, dar și pentru a permite colaborările academice semnificative care stau la baza multor proiecte de design.

Este remarcabil să observăm cum colaborarea și cunoașterea, care sunt esențiale în programul Bright Cityscapes, au fost principii fondatoare pentru inițiativă. Un alt aspect central al Bright Cityscapes este designul. De ce a fost importantă evidențierea designului ca disciplină care merge dincolo de estetică sau ilustrație?

Oana Simionescu: În efortul de a construi o perspectivă mai largă asupra designului, obiectivul nostru principal a fost să evidențiem capacitatea creativității de a facilita diverse potențiale și perspective. La FABER, ne confruntăm constant cu o întrebare fundamentală: „De ce sunt relevante și esențiale eforturile creative pe care le întreprindem și cum ne putem asigura că acestea sunt conectate la realitățile specifice ale orașului nostru?” Motivați de această întrebare, explorăm în mod constant cum să generăm produse, programe și idei care nu numai că rezonează în contextul nostru local specific, dar și a căror relevanța să se extindă dincolo de acesta. Bright Cityscapes a căutat să abordeze tocmai acest aspect, prin stabilirea de punți - nu doar cele instituționale pe care Loredana le-a menționat deja, dar și punți care conectează diverși practicieni, diverse percepții asupra Timișoarei, și o gamă largă de cunoștințe și metodologii.

Timișoara, fiind al doilea oraș ca importanță industrială din România, are o populație semnificativă de ingineri. Prin urmare, UPT deține un rol important în cadrul orașului. Obiectivul principal al Bright Cityscapes a fost să stabilească legături cu sfera academică și să aducă în prim-plan, în mod colaborativ, concepte și inovații care provin din gândirea, experimentarea și cercetarea academică.

Provocarea cu care ne-am confruntat a fost substanțială. A presupus sarcina de a conecta toate aceste informații și de a implica actori cheie, în context global și cultural, transmițând în același timp complexitățile acestor cercetări și eforturi colaborative printr-o serie de expoziții. Conexiunile dintre aceste cunoștințe și lumea industrială pragmatică și condusă de imperative economice au trebuit făcute printr-un limbaj care să transmită povești accesibile și captivante, toate legate de urgențele și preocupările globale.

Expoziția „Oglindirea Ecosistemului” s-a bazat pe vizitarea și observarea unor fabrici, în mod normal inaccesibile publicului extern. A inclus artefacte de pe liniile de producție, documentație fotografică, infografice și mobilier de expoziție unicat realizat din elemente ale liniei de asamblare. Cum a pregătit această expoziție scena pentru programul Bright Cityscapes?

Martina Muzi: Din punctul meu de vedere, „Oglindirea Ecosistemului” a fost abordată mai mult ca o intervenție decât ca o expoziție. Era necesar să deschidem programul Bright Cityscapes cu o expoziție, dar ținând cont de aspirațiile noastre ca programul să fie condus de cercetare, aceasta nu putea fi o expoziție finală. Prin urmare, „Oglindirea Ecosistemului” a fost construită ca o declarație de intenție, împărtășind publicului ceea ce programul dorea să abordeze și diferitele sale straturi și dimensiuni.

Proiectul s-a întemeiat pe deschiderea, la propriu, a ușilor de la laboratoarele UPT și de la diferite fabrici. Împreună ca echipă, am vizitat aceste locuri, punând întrebări îndrăznețe: Ce este designul? Ce se întâmplă aici? La ce ar trebui să ne uităm? Apoi, ne-au împrumutat obiecte, componente și materiale de pe liniile lor de producție, pe care le-am prezentat în expoziție.

A fost de asemenea o oportunitate să începem o conversație și să stabilim relații cu aceste companii. Tot atunci au sosit primele rezultate ale cercetării din cadrul raportului economic comisionat, poziționând Timișoara într-o rețea globală de import-export, iar aceste informații au fost prezentate în expoziție sub formă de infografice. În mod eficient, expoziția a deschis ușa și pentru a dezvălui publicului procesul din spatele programului.

OS: Prin prezentarea acestor artefacte în contextul organizat al unei expoziții, încadrate de fotografii, infografice și alte straturi, au fost expuse nu doar acele obiecte în sine, ci și narațiunile din jurul obiectelor au intrat în centrul atenției - oamenii care le produc, părțile lor componente și modul în care rezultă ele din niște rețele internaționale complexe.

Prevestind din timp acest aspect formativ al Timișoarei, expoziția a deschis cu adevărat ușile pe parcursul procesului ulterior. Pentru fabrici și companii, a fost un rezultat destul de surprinzător. Îmi amintesc angajații care au vizitat expoziția și au simțit o mare bucurie văzând produsele lor într-un context și un format complet diferite. A existat și o mare curiozitate printre vizitatorii locali, deoarece expuneam ce se produce în Timișoara în fabrici închise, inaccesibile, și astfel rămâne în mod normal nevăzut.

LG: După ce a fost expusă la FABER, expoziția s-a mutat la UPT și a creat noi momente interesante. Pe de o parte, inginerii, profesorii și studenții de la universitate au făcut cunoștință cu o gamă diversă de componente. Pe de altă parte, în acest nou context curatoriat, obiectele familiare arătau complet diferit. Acest lucru a trezit numeroase întrebări despre natura acestor obiecte și, de acolo, impactul companiilor asupra țesăturii sociale locale. Cel mai important, s-a inițiat o conversație despre motivul pentru care aceste obiecte nu reprezintă doar ceva de vândut, ci și ceva prin care să reflectăm la discuții mai ample legate de cunoaștere, muncă și oraș.

Într-un interviu, Petrovici menționa că a fost impresionat de cât de receptivi s-au dovedit oamenii la cercetarea sa ca mod de a vedea Timișoara actuală. Pe lângă deschis uși, expoziția și raportul economic au jucat, de asemenea, rolul de a „oglindi” sau de a reflecta imaginea Timișoarei înapoi către sine. Acest lucru pare să fie un laitmotiv în dezvoltarea programului, procesul de cercetare și curatoriere?

OS: Una dintre speranțele mele vis a vis de proiect era să obțin o înțelegere mai bună a profundei nostalgii industriale pe care o au oamenii din Timișoara și să încurajez detașarea de trecut pentru a ne concentra mai mult pe prezentul și viitorul orașului.

Diverse companii care nu mai există sunt adesea privite cu mult sentimentalism, iar rămășițele lor arhitecturale sunt venerate. Cu toate acestea, discuțiile implică arareori peisajul economic contemporan și rolul major pe care industria îl joacă astăzi. Atât expoziția „Oglindirea Ecosistemului” cât și raportul economic realizat de Petrovici și echipa sa, „Economia Timișoarei: Distribuția teritorială a economiei în zona metropolitană Timișoara", au tratat excelent acest aspect, raportându-se la economia actuală într-o manieră progresistă și pozitivă. Întregul program a fost orientat către mutarea atenției noastre de la trecut către viitor, dar aceasta este o sarcină continuă.

LG: Din perspectiva UPT, companiile locale sunt astăzi profund interconectate cu universitatea; sunt parteneri pe termen lung și marea majoritate a absolvenților noștri se angajează imediat în aceste companii locale sau chiar se alătură lor înainte de absolvire. 

Această legătură este destul de puternică, dar vine la pachet și cu anumite provocări. Bright Cityscapes a explorat evoluția relației cu aceste companii. Vizitând diferite companii, am pus întrebări cu care acestea s-ar putea să nu fie obișnuite și la care s-ar putea să nu dorească neapărat să răspundă.

Astfel, am ieșit din tiparul de colaborare dintre universitate și companii, în care companiile sponsorizează ocazional laboratoare sau activități sociale în schimbul promovării imaginii lor pentru atragerea studenților.

În loc de aceasta, Bright Cityscapes a propus studenților și cadrelor didactice o perspectivă mai reflexivă asupra a ceea ce fac companiile și unde se încadrează ele în ecosistemul local de producție. Prin schimbarea modului de a vedea companiile, nu doar ca angajatori ci și ca actori locali cu un impact, atât pozitiv cât și negativ, asupra orașului, programul a urmărit de asemenea ca studenții și profesorii să devină mai conștienți de dinamicile complexe din diferite domenii.

MM: Din perspectiva discursului de design, designul industrial începe adesea prin înțelegerea modului în care funcționează, produce și operează o industrie, nu doar la nivel local, ci și în relație cu alte locuri.

Pentru mine a fost surprinzător să realizez cât de vast este sectorul de producție industrială în Timișoara și m-am întrebat unde se încadrează designerii în această ecuație. Constatarea aceasta a subliniat importanța redeschiderii conversației între diferite locuri, deoarece industriile variază în importanță în funcție de localitate.

Multe companii și procese industriale își au originea în Vestul Europei, dar au centre de producție în Est. Acest dialog între locuri și competențe este vital în discursul actual de design, care este tot mai conectat la preocupări legate de mediu, climă, responsabilitate socială și practici de muncă etice. În timp ce designul în Vest devine adesea mai teoretic, este crucial să-l reconectăm cu realitatea producției, mai ales când această realitate este îndepărtată din punct de vedere geopolitic.

Atunci când vorbim despre cercetarea sistemelor industriale și impactul companiilor mari, apare întotdeauna provocarea accesibilității. Am descoperit că Timișoara este un loc care încă oferă acces pentru a explora aceste complexități, deoarece producția industrială încă implică oameni, materiale și resurse.

Deși conceptul de producție se regăsește în toate țările, în Timișoara este încă accesibil pentru designeri, reprezentând o oportunitate ca cercetarea în design să rămână umilă și să înțeleagă cum funcționează lucrurile, chiar și la scara unui hale de producție. O astfel de angrenare a fost fundamentală pentru Bright Cityscapes, nu doar pentru cunoștințele pe care le-a generat despre Timișoara, ci și pentru designeri în general. Aceasta este o oportunitate internațională care poate fi dezvoltată mai departe în posibile iterații viitoare ale proiectului.

Relația dintre internațional și local în programul Bright Cityscapes este specială. Pe de o parte, programul are un caracter puternic local, ancorat în și dezvoltat anume pentru Timișoara, folosind diverse abordări de cercetare și design situate. Pe de altă parte, crearea de conexiuni cu designeri, audiențe și contexte internaționale a fost, de asemenea, de o importanță vitală. Care a fost gândirea din spatele acestei strategii?

LG: Așa cum am afirmat de la început, am vrut să înțelegem mai bine cum funcționează orașul. Bazându-ne doar pe practicieni locali nu am fi putut avea un rezultat foarte obiectiv. În schimb implicarea unei multitudini de profesioniști și oameni care lucrează în tot felul de medii poate mai ușor să ne extindă perspectivele și înțelegerea.

MM: Întocmai, programul poate fi numit „internațional”, dar a fost vorba mai mult despre a avea oameni cu experiențe, practici și perspective diverse, pentru a întreba: Cum putem privi orașul Timișoara, cercetările realizate despre acesta și informațiile deținute pentru a dezvălui diferite lucruri, prin diferite lentile?

Prin aducerea în proiect a unor designeri și practicieni cu o varietate de origini și practici, se creează distanțe care permit înțelegerea diferită a problemelor și întrebărilor. Aceste distanțe pot apărea în interiorul și între diferite orașe, instituții, rețele și colaboratori, oferind noi perspective și interpretări. De asemenea, aceste distanțe contribuie la construirea unui discurs de design, ducând întrebările pe care le avem despre Timișoara la un nivel de reflecție dincolo de o anumită teritorialitate.

OS: Crearea unei conexiuni între local și internațional este, de asemenea, un răspuns la temele programului și cercetării - globalizarea industriei și economiei. Conectarea realității locale cu realitățile internaționale printr-un discurs de design a părut o modalitate naturală de a aborda programul, având în vedere obiectivele noastre de cercetare.

MM: Da, în ce privește construirea discursului de design, este important ca întrebările pe care le avem despre oraș să poată fi citite dincolo de o anumită teritorialitate. Deși poate fi dificil de realizat într-o singură iterație a unui program, a fost fundamental pentru noi să ne întrebăm și să explorăm cum poate avea proiectul un impact mai mare decât doar o acțiune performativă. Astfel, a devenit important să fim bine ancorati în mediul și rețelele locale, stabilind în același timp schimburi într-o rețea internațională.

Aceste distanțe au fost traversate prin numeroase conversații și colaborări. Colaborarea, așa cum am discutat deja, a dat naștere programului și a devenit fundamentală pentru acesta. Cum au fost structurate colaborările cu designerii și care a fost impactul lor?

LG: Colaborările formalizate între patru profesori UPT și patru designeri au fost unul dintre aspectele esențiale ale programului. Pentru a face parte din proces, profesorii au răspuns unui apel deschis lansat în UPT, iar noi am avut o discuție individuală cu fiecare dintre ei pentru a explora potențialul. Patru au fost selectați, iar Martina i-a asociat cu designeri potriviți.

Din perspectiva universității, acesta a fost cel mai semnificativ aspect al programului, deoarece a abordat o preocupare cheie: lipsa modalităților de a comunica procesele științifice, atât cu publicul, cât și între persoanele care lucrează în universități. Astfel, cercetătorii care au participat în program au câștigat mult din punct de vedere al muncii lor profesionale și al predării, și au raportat că au dobândit noi perspective prin intermediul acestui proces.

În colaborările dintre designeri și departamentele mai mari, nu doar cercetătorii, ci și colegii și chiar studenții au fost expuși unui mod de lucru și gândire care le-a pus la încercare înțelegerea uzuală a profesiei și cunoștințelor lor. Prin aceste colaborări, precum și prin expozițiile găzduite, comunitatea academică a dezvoltat o accepție mai vastă a designului ca mod de cercetare și înțelegere a unor probleme specifice și fenomene globale.

OS: Acest lucru este adevărat nu doar pentru UPT, ci pentru toți cei implicați, direct sau idirect, în proiect. Acolo unde înainte designul putea fi văzut ca o calitate ce trebuie adăugată pentru a înfrumuseța sau a distra, acum este perceput ca ceva care poate facilita înțelegerea proceselor complexe și poate stimula colaborări extinse între contexte și discipline.

Aceste colaborări s-au întins de la halele fabricilor la laboratoarele din campus și au creat o punte între oameni și situații la scări diferite. Am avut designeri care au colaborat cu echipe de ingineri sau muncitori din fabrică, alții care au lucrat direct cu arhive internaționale și locale pentru a accesa date complexe. Acum, după proiect, toți acești oameni au o noțiune diferită despre design și impactul său.

M-am bucurat foarte mult de reacțiile primite de la unii dintre cercetători. Versavia Ancușa de exemplu a spus că profesia ei este foarte exactă, axându-se pe detalii și rezolvând probleme foarte specifice, iar colaborarea cu designerul de informații Cinzia Bongino i-a atras atenția asupra a ce înseamnă să pui întrebări mai largi. Demersul a inspirat-o să rearanjeze și să restructureze informațiile pentru a privi la imaginea de ansamblu și a obține o înțelegere inițială mai bună. Versavia a integrat deja această abordare în modul său de predare. Această anecdotă vorbește direct despre capacitatea designului de a trata complexitatea, de a rearanja lucrurile, de a extinde posibilitățile și de a conduce la diverse răspunsuri.

Te rog explică-ne care a fost gândirea din spatele expoziției „Semnalizatoare — Designul nu este un Panou de Bord” și a titlului său.

MM: Titlul este un mic joc de cuvinte, dar indică și semnificația designului în cadrul întregului program: explorarea a ceea ce știm și ce nu știm, precum și procesul de investigare a ceea ce am putea ști.

Conceptul de semnalizare este folosit în diverse științe pentru a explica modul în care informațiile sunt transmise între diferite sisteme. În contextul industriei manufacturiere, acest concept poate fi folosit pentru a descrie modul în care informațiile dintre două părți sunt comunicate și interpretate pentru a facilita înțelegerea și colaborarea.

În timp ce ne uitam la diferitele proiecte de design din program, precum și la raportul economic comisionat, au apărut multe întrebări despre cum să accesăm informații, cum să colectăm date, ce înseamnă datele, care este valoarea informațiilor subiective și obiective și cum să partajăm informații cu alți designeri, cercetători și colaboratori.

Raportul economic, în special, este foarte dens și sec. Designul, pe de altă parte, nu se dă în lături de la a îmbrățișa poezia și alte mijloace de interacțiune pentru a face accesibile poziții complexe. Așa am ajuns să realizăm că ideea de a trimite, primi și reinterpreta semnale este importantă. Având în vedere că industriile manufacturiere și auto au o prezență atât de puternică în program și în Timișoara, s-a făcut o paralelă între conceptul de semnalizare a informațiilor și indicatoarele automobilelor, cu care se semnalizează informații despre viraj la stânga sau la dreapta.

Astfel, expoziția și titlul ei transmit ideea că designul nu este o disciplină care propune un răspuns unic, ci este mai degrabă o căutare de întrebări la diferite niveluri ale realității. Tocmai la pluralitatea disciplinei face aluzie subtitlul „designul nu este un panou de bord”. Panoul de bord ca interfață, dar și ca o componentă electronică și obiect de zi cu zi care se prezintă drept o soluție. Designul încă este văzut uneori ca obiect sau soluție, dar designul explorat în expoziția „Semnalizatoare” și în general în programul Bright Cityscapes, a căutat să extindă posibilitățile designului dincolo de această definiție.

OS: Expoziția reprezintă modul în care angajamentul de a face din design un pivot în provocarea noastră de a genera cunoaștere, de a media colaborări și de a vorbi cu publicul larg din Timișoara, a dat cu adevărat roade. Am observat la vizitatorii expoziției o curiozitate autentică de a cunoaște mai în profunzime programul și proiectele individuale. Au întrebat adesea despre o platformă care să le permită să exploreze și să înțeleagă mai bine bogata tapiserie narativă a expoziției.

LG: Da, am avut mulți vizitatori entuziasmați. Interacțiunea lor profundă cu expoziția se datorează în parte programului de mediere, care a construit o adevărată punte între generații. A existat un program special pentru copii și multe grupuri de elevi au vizitat expoziția. De asemenea, a fost conceput un program special de mediere pentru angajații din fabrici și altul pentru grupuri de pensionari. Echipa de mediere a căutat să povestească proiectele și expozițiile în cât mai multe moduri posibile, pentru a veni în întâmpinarea cât mai multor tipuri diferite de public. Programul a fost de asemenea gândit astfel încât răspunsurile publicului să devină ele însele parte din conținutul expoziției. Astfel, dacă designerii au reflectat imaginea Timișoarei înapoi către timișoreni, în același timp publicul a reflectat designul înapoi către noi.

Acest program complex și dinamic nu este un proiect curatorial obișnuit. Care a fost gândirea din spatele tuturor acestor elemente diferite - cercetare academică originală, colaborări ale designerilor cu mediul academic, rezidențe pentru designeri internaționali, program educațional și multe altele - și cum au fost ele orchestrate pentru a forma un tot unitar?

MM: Consider curatoriatul ca fiind arta de a proiecta un sistem pentru activarea designului. După părerea mea, nu înseamnă doar selecție ci, mai important, înseamnă să stimulezi posibilități. Iar pentru a realiza acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegi natura acestor posibilități.

La începutul proiectului am resimțit o provocare dublă: de a face rezultatele accesibile și inteligibile, asigurându-mă în același timp că programul și structura provoacă discurs și inovație în comunitatea de design. La această complexitate s-a adăugat faptul că dosarul de candidatură pentru Capitala Culturală Europeană conținea multe cuvinte fundamentale pentru design - cuvinte precum „tehnologie”, „oraș” și „comunitate”.

Cu toate acestea, dacă e să creăm proiecte interesante nu putem pur și simplu să acceptăm acești termeni la valoarea lor nominală. Astfel, abordarea curatorială a proiectului a necesitat un mod de a chestiona esența și definiția acestor termeni în contextul Timișoarei.

Rezultatul a fost dezvoltarea unui program bazat pe cercetare, care a explorat semnificațiile multiple ale cercetării, punând sub semnul întrebării definițiile convenționale și perspectivele experților. A presupus depășirea zonelor de confort asociate cu fabricile, universitățile și instituțiile majore. Colaborarea a ajuns să joace un rol central în procesele de design, precum și în dezvoltarea programului în sine.

De aici au luat naștere întrebări despre cum să facilitezi colaborările între experți și designeri; formatele în care designerii ar putea colabora, cum ar fi rezidențele; și importantul programul educațional, care trebuia să dezvolte formate pentru a susține tutorii și instituțiile diferite să lucreze împreună, promovând în același timp colaborarea între studenți.

În esență, abordarea curatorială a constat în crearea unui teren de testare pentru diverse strategii. Deși alegerea unei strategii unice, precum rezidențele sau colaborarea instituțională, ar fi putut simplifica lucrurile, scopul aici a fost designul unui sistem care să permită explorarea, testarea și, sperăm, împărtășirea designului.

În opinia mea, dacă dorim cu adevărat ca designerii să abordeze întrebările complexe ale vremurilor noastre, este imposibil să facem acest lucru doar dintr-o singură perspectivă curatorială, organizațională sau de design. Trebuie să creăm circumstanțe care să ne permită să lucrăm într-un context specific, și, în același timp, să apelăm la perspective diferite.

Această abordare este reflectată și în publicația de față, care e prezentată sub formă deschisă, nefinalizată și nedefinitivă, servind ca un mod de a urmări călătoria pe care am întreprins-o în echipă - o constelație de colaborări și confruntări înrădăcinate în diferite momente și diferiți contribuitori.

Pe acest teren de testare pentru diverse strategii, care a fost importanța programului educațional - care a inclus nu numai elementele formale ale atelierului și ale expoziției „Atlasul Distanțelor”, dar și dimensiuni informale?

LG: Există un accent evident pe educație în program, în sensul că universitatea este principalul stakeholder. Prin urmare, educația a fost de cea mai mare importanță încă de la începutul programului, când am început să vizităm laboratoarele de la universitate. Acest lucru a continuat prin apelul deschis pentru profesori care au căutat să experimenteze noi forme de colaborare cu designerii, pentru a prezenta munca lor publicului larg în moduri noi.

În plus, a existat o intervenție educațională mai explicită prin colaborarea dintre Facultatea de Arhitectură de la UPT (România), Atelierul Tehno-geografii de la Academia de Design din Eindhoven (Olanda) și Atelierul Granițe și Teritorii de la TU Delft (Olanda) - atelierul și expoziția „Atlasul Distanțelor”. Faptul că am adus împreună aceste trei instituții academice cu metodologii de predare atât de diverse, incluzând colaborări între studenți din medii diferite, a reprezentat un pas semnificativ în avansarea obiectivelor programului. În special, a creat un schimb care a favorizat conștientizarea dimensiunii internaționale a programului printre toți cei implicați.

Cu toate acestea, merită remarcat că educația este profund înrădăcinată în însăși esența programului Bright Cityscapes, care este fundamentat pe a pune întrebări și a învăța din ele. Expoziția „Oglindirea Ecosistemului” de la UPT, de exemplu, a ridicat întrebări despre natura expozițiilor și metodele pe care acestea le pot folosi.

De-a lungul programului, întrebările despre Timișoara, forțele sale motrice, complexitățile socioeconomice și alte aspecte au condus la învățare și rezultate productive. O altă întrebare pivotală la UPT a fost despre cercetare și rolurile cercetătorilor. Cum modelează cercetarea universitatea? Ce înseamnă colaborarea? Ce fac companiile din Timișoara? Cum operează ele? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările puse, direct sau indirect, prin Bright Cityscapes. Deși alții pot avea o perspectivă diferită, eu cred că educația este punctul focal al acestui program, mai degrabă decât designul.

MM: Cred că aceasta este o perspectivă foarte frumoasă. Poate că eu văd mai întâi lentila designului doar pentru că designul și educația sunt profund împletite în practica mea. Poate că designul joacă rolul de inițiator, iar rezultatul și comunicarea sunt asemănătoare educației.

Cu toate acestea, cred că e important să nu subestimăm însemnătatea inițiativelor formale de educație ale programului, deoarece implică întrebări despre modul de a face educație relevantă în școlile de design, ușile către cunoaștere pe care le pot deschide diferite strategii educaționale și colaborări, și capacitatea studenților de a învăța să colaboreze în numele dobândirii de noi perspective. Punerea acestor întrebări are o importanță practică.

OS: Sunt de acord și aș sublinia un lucru: că ultimul pas al programului educațional formal, în care un grup de studenți aleși dintre cei care participaseră la atelierul „Atlasul Distanțelor” au fost susținuți să-și dezvolte mai departe lucrările pentru expoziția omonimă, a avut un impact deosebit. Pentru mine, a fost cu adevărat frumos să văd cum studenții și-au transpus lucrările într-o nouă formă și cum s-au dezvoltat personal prin procesul de reformatare a proiectului lor pentru un context și un public diferit.

Conectarea componentei educaționale cu platforma expozițională le-a oferit cu adevărat studenților o oportunitate de a experimenta lecții vitale, privind trecerea de la a fi student la a fi un tânăr profesionist într-un context cu așteptări ridicate.

Există modalitățile oficiale prin care programul trăiește mai departe, dar și modalitățile neoficiale, despre care am discutat: felul în care proiectul a impactat, în diverse moduri, atât de mulți oameni și instituții diferite și, prin intermediul acestora, va continua să impacteze și mai mulți oameni și instituții. Cum v-a afectat pe voi și care sunt intențiile viitoare pentru program?

OS: Pentru noi, FABER, a avut un impact imens, deoarece este primul nostru program consistent. Înainte de aceasta, visam doar să putem face ceva la o asemenea scară. A fost o mare realizare din toate punctele de vedere și sunt optimistă în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a programului. Cred că putem consolida și construi punți în jurul temei designului și putem crea mai departe o constelație de contexte și discursuri relevante, la care profesioniștii să fie interesați să contribuie.

LG: Pentru UPT a fost, de asemenea, un program valoros, primul de acest fel. Într-un context național în care numărul studenților este în scădere, deoarece universitățile internaționale pot oferi mai mult decât cele locale, a devenit esențială dezvoltarea de oferte competitive, noi experiențe și tipuri noi de învățare.

Acest lucru este valabil nu numai pentru studenți, ci și pentru cercetători și profesori. Mai mult, în climatul unui scepticism public general față de știință, care nu este doar local, ci și global, capacitatea programului de a reintroduce rolul științei în tot felul de procese și de a o aduce la o scară umană printr-o abordare blândă și distractivă, este ceva ce trebuie să crească și să se replice în viitor.

MM: În calitate de curator și educator, a fost un vis împlinit să am posibilitatea de a implementa o asemenea complexitate într-un program și, în același timp, să ofer spațiu pentru proiecte, evenimente și expoziții care să fie accesibile, antrenante, provocatoare și orientate spre viitor.

După părerea mea, proiectele nu se termină niciodată, indiferent de modul în care sunt încheiate pentru o anumită circumstanță. Până în acest punct, Bright Cityscapes este rezultatul explorării Timișoarei în 2023 și provine dintr-un set particular de colaborări și participări.

Având în vedere natura proiectului, prezentarea sa ca o cunoaștere deschisă, faptul că atinge întrebări urgente și traversează diferite locuri și abordări de design, există multe posibilități de a-l continua. De exemplu, posibilități de a extinde cercetarea către locuri, oameni și sisteme care încă nu au fost incluse.

Sperăm să menținem conversația deschisă prin platforma online și publicația tipărită.